Sărbătoarea Sfintelor Paști vine cu o surpriză pentru micii pacienți cu afecțiuni oncologice internați în cadrul Spitalului de Copii din Iași. Aceștia vor avea acces la un spațiu de joacă amenajat cu tot ce trebuie: jucării, cărți interesante, jocuri de echipă, tăblițe de scris și cele mai iubite personaje pictate pe pereții încăperii.
Potrivit cadrelor medicale de la această secție, vârsta pacienților diagnosticați cu o afecțiune din sfera oncologică este tot mai mică, unii dintre aceștia fiind admiși pe secție chiar din maternitate și ajung să petreacă și câte 6 luni pe an în spital, sub tratament. Sunt, de asemenea micuți care încep diversificarea sau fac primii pași în spital, sub ochii angajaților care, recunosc, se atașează de micii pacienți.
“Amenajarea spațiului e fost ideea unor tineri care au dorit să își păstreze anonimatul și care au vrut ca micuții să aibă parte de un strop de bucurie având în vedere că afecțiunile oncologice îi obligă pe aceștia să petreacă mult timp în spital. Ne înclinăm în fața acestei inițiative frumoase și le mulțumim din suflet donatorilor pentru bucuria adusă pacienților noștri. Paște fericit și Sărbători Luminate!”, a transmis biong. Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași.
Pe la Secția de Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași, au trecut peste 2.400 de micuți cu afecțiuni oncologice iar dintre aceștia, 802 au avut nevoie de spitalizare continuă iar pentru 1679 dintre ei a fost nevoie de spitalizare de zi, pentru investigații și tratament.

























