Astăzi vor avea loc cursuri de prim ajutor la care vor participa măicuțele și paznicii de la mănăstirile Voroneț și Moldovița. Inițiativa a fost a maicii starețe de la Mănăstirea Voroneț care i-a povestit Prof. Dr. Diana Cimpoeșu că a primit cadou un defibrilator automat de la un alt medic.
“E util pentru toți cei care ajung în vizită la aceste mănăstiri și va fi un element de siguranță. Au fost colegii de la București în urmă cu vreo lună și au făcut cursuri cu câțiva preoți de la Arhiepiscopia Sucevei. Acum vom continua noi cu mănăstirile Voroneț și Moldovița. Sunt măicuțele toate de la Voroneț, câteva de la Moldovița, și vor fi și angajații care sunt acolo la pază. Asta înseamnă o deschidere din partea Bisericii și grijă lor față de oameni și în felul acesta, medical vorbind. În aceste zone vin foarte, foarte, mulți oameni și există situația că oricând să se întâmple ceva iar cei care sunt alături să fie nevoiți să facă resuscitare până la sosirea echipajelor de Ambulanță“, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.
foto ilustrativ: Romania Experience