Ieri, 22 septembrie 2021, în județul Iași au fost confirmate 279 de noi cazuri de infectare. Rata îmbolnăvirii a ajuns astfel la peste 2 la mia de locuitori ceea ce inseamnă că de astăzi, Municipiul Iași a intrat în scenariul galben. Până acum, in tot județul Iași au fost confirmate 45.572 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, de la debutul pandemiei. Dacă trend-ul se mentine astfel, există riscul ca Municipiul Iasi să intre in scenariul roșu mult mai curând decât se așteptau autoritățile, mai ales ca rata vaccinării este mult sub așteptări.

Numărul persoanelor internate în spitalele suport COVID-19 din Iași a crescut alarmant. Peste 400 de persoane erau internate ieri în spitalele iesene, iar 65 dintre acestea se aflau în secțiile de Terapie Intensiva, în stare foarte gravă. Cele mai multe locuri ocupate în ATI erau la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, care este spital exclusiv COVID-19, urmat de Spitalul de Neurochirurgie – 15 locuri, Spitalul Municipal Pașcani – 7, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – 6, Spitalul „Sfântul Spiridon” – 5, Spitalul Clinic CF Iași – 4, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” – 3 și Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” – 3.