Capitala se confruntă deja cu o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri de covid. Și asta înainte de deschiderea noului an școlar. Iar scenariile sunt sumbre. Ministrul Educației vorbește de 6 cazuri la mia de locuitori în octombrie, în timp ce Alin Stoica, prefectul Capitalei e de părere că măsurile de relaxare au fost premature şi au redus numărul persoanelor vaccinate şi propune ca festivitățile de inceput de an sa fie limitate.
Reprezentanții Ministerului Educației au însă altă părere, dar promit că unele ceremonii din prima zi de școală vor fi transmise și online.
Medicii atrag atenția că tulpina Delta e mult mai contagioasă, iar pericolul e ridicat la ceremoniile din prima zi de școală. Acum, la nivel național sunt 107 copii internați în secțiile de covid, din care 5 luptă să trăiască la ATI.
Ministrul Educației susține că în Capitală calculele sunt sumbre. În a doua parte a lunii octombrie rata de infectare are urma să atingă pragul 6 cazuri la mia de locuitori.
Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență urmează să decidă miercuri dacă purtarea măștii va fi obligatorie în jurul școlilor. O astfel de propunere va fi făcută și pentru zonele pietonale aglomerate din București, Calea Victoriei Centrul Vechi.
sursa: stiri.tvr.ro/