Specialiștii ieșeni trag un nou semnal de alarmă cu privire la virozele de sezon, tot mai prezente în rândul pacienților. Aceștia spun că acele cazuri complicate cu pneumonii apar în număr tot mai mare, pentru că pacienții se prezintă târziu la medic.

“De la începutul săptămânii se observă o creștere a adresabilității cetățenilor cu simptomatologie din spectrul afecțiunilor respiratorii. Mai exact, până la acest moment, în triajul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ” Sf. Parascheva” Iași s-au prezentat 15 pacienți cu viroze respiratorii dintre care 5 au fost internați în una din secțiile pavilionare și urmează tratament sub observația medicilor specialiști de boli infecțioase. Unii dintre aceștia au avut nevoie chiar de consult interclinic pentru stabilirea unui diagnostic complet.

Numărul pacienților cu complicații determinate de faptul că nu s-au prezentat la medic după primele simptome sau chiar au urmat un tratament în lipsa unui diagnostic bazat pe analize este în continuare mare. 12 pacienți au fost diagnosticați cu pneumonie, limitele de vârstă fiind între 20 și 89 de ani.

Rugăm cetățenii să țină cont de sfaturile noastre și să se prezinte la control chiar dacă au simptome de viroză pentru a evita apariția complicațiilor”, a transmis Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași.