Copilul în vârstă de 11 ani vine pe bicicletă dintr-un parc și încearcă să traverseze pe bicicletă, pe trecerea de pietoni.
Fără experiență, cei doi tineri de pe motocicletă nu pot evita impactul, deși evită totuși o coliziune frontală.
Copilul a fost acroșat de o motocicletă, apoi și de a doua. Mai grav, după impact, unul dintre motocicliști îl întreabă pe copil dacă este bine și apoi ambii părăsesc locul accidentului.
În aceeași seară, polițiștii i-au identificat pe cei doi autori, un tânăr de 21 de ani și unul de 23 de ani.
Unul nu are deloc permis de conducere iar al doilea are un permis de conducere necorespunzător categoriei. Așadar, nici unul nu avea dreptul de a conduce motocicletele tip enduro, care nu erau înmatriculate sau înregistrate.
Copilul de 11 ani a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu plăgi cu excoriații (julituri) fără probleme deosebite.
Polițiștii au deschis după acest caz dosar penal pentru o mulțime de infracțiuni, respectiv „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (câte 2 infracțiuni”.