Ora de iarnă intră în vigoare în noaptea de 30 spre 31 octombrie, când ora 04.00 va deveni ora 03.00. În România, ora se schimbă în ultima sâmbătă a lunii octombrie, anul acesta fiind noaptea de 30 spre 31 octombrie. Anul trecut, trecerea la ora de iarnă a fost în noaptea de 24 spre 25 octombrie.
Potrivit specialiștilor, trecerea la ora de iarnă 2021 are efecte asupra organismului, întrucât acesta are nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta.
Mai exact, se pare că trecerea la ora de iarnă poate determina apariția unei stări accentuate de oboseală, precum și scăderea vigilenței, creșterea nivelului de stres, tulburări de somn și chiar iritabilitate, dar și astenia de toamnă. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă schimbarea programului de somn, și anume mutarea orei de somn mai devreme pentru a nu resimți aceste schimbări.