Cătălin Ghimpu este polițistul anului 2021 iar premiul îl merită cu prisosință căci seriozitatea, flerul și dedicația cu care își face treaba a determinat ca numărul infractorilor pe care acesta i-a băgat după gratii să fie unul demn de laudă. Cătălin spune că și-ar dori mult mai multe realizări de acest gen, și-ar dori că violența domestică să fie doar un vis urât iar oamenii să nu mai fie victime ale furturilor.
Despre ce înseamnă cariera de polițist vorbește ca și cum a fost născut pentru asta, nu se vede făcând vreodată altceva iar în interviul ce urmează il vom descoperi pe omul din spatele uniformei.
Să le spunem cititorilor 24iasi câte ceva despre tine, despre parcursul tău până ai ajuns la Biroul de Investigații Criminale (BIC) din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași
Am terminat Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina în anul 2011, din cauza contextului socio-economic de la acea vreme, respectiv criza financiară, întreaga promoție am fost amânată până în anul 2012. La sfârșitul lunii aprilie 2012, după depunerea jurământului, am fost repartizat la Inspectoratul de Poliție Județean Iași, iar la data de 01.05.2012 a fost prima mea zi de muncă în cadrul inspectoratului.
Totodată, în paralel cu cursurile Școlii de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, am parcurs și cursurile facultății de Drept din cadrul Universității Danubius din Galați, absolvind în anul 2014. De asemenea, din momentul încadrării și până în prezent am parcurs diferite stagii și cursuri de pregătire profesională.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași am fost repartizat la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani, acolo unde m-am format ca polițist și am activat timp de aproximativ 7 ani.
Din luna septembrie 2019, am fost mutat în cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul de Investigații Criminale, aici unde am început o nouă etapă a carierei.
La început mi-a fost foarte greu deoarece nu cunoșteam prea multe despre municipiul Iași. Având în vedere specificul municii, pot să spun că am început de la 0, dar cu ajutorul colegilor m-am acomodat rapid și așa a început o noua aventură, de această data ca și ”judiciarist”.
Putem vorbi despre meseria de polițist că fiind una vocațională? Care crezi că sunt calitățile necesare pentru un tânăr aspirant la o carieră de om al legii?
Cu siguranța este o meserie de vocație. De noi depind nu doar oamenii care vin cu diverse situații ce trebuie rezolvate, ci și ceilalți care nu reprezintă un caz. Siguranța societății, în definitiv, este ceea ce ne revine ca și sarcină principală și conștientizarea acestui lucru este nu o calitate, ci un element esențial.
Nu vorbim doar despre a rezolva un caz și a prinde făptașul, ci și despre a preveni situații viitoare. Un hoț prins, deși da, este unul singur, poate înseamnă de fapt a opri alte zece fapte pe care le-ar fi făcut acea persoană. Înseamnă a opri și evoluția lui infracțională, căci poate azi e un simplu furt din buzunare, dar de aici și până la a se transforma în tâlhărie și chiar ceva mai rău nu este o distanță mare. Așa ca da. Trebuie sa ai vocație, este o condiție obligatorie, altfel nu ai de fapt ce căuta în breasla aceasta.
Mai ales că implică și multe sacrificii, unele pe care nu le-ai putea face dacă nu ai fi trup și suflet, și desigur, pricepere pentru această meserie. Dintre calități nu trebuie sa lipsească responsabilitatea, trebuie să fim responsabili, dar și obiectivi.
Ai vrut mereu să devii polițist însă cu siguranță te-ai confruntat și cu momente dificile. Ai avut vreun moment de răscruce, moment în care să te gândești că poate ai vrea să faci altceva?
Sunt cel puțin două momente pe care nu am sa le uit niciodată, chiar de la începutul carierei mele. Eram încadrat de puțin timp, activam în cadrul secției de la Lețcani. Un apel avea sa ne anunțe că s-a produs un accident grav, cu multe victime la o trecere la nivel cu calea ferată. Ce am văzut însă atunci m-a făcut să mă gândesc câteva zile că nu va fi ultima astfel de intervenție. Atunci 11 persoane au murit în accident, imaginea de la fața locului nu am să mi-o pot șterge niciodată din minte, la fel cum nu am sa uit nici când am ajuns la un incediu și am ridicat eu de acolo trupul unui copil de nici 2 ani care arsese de viu. Si deși au trecut ani și am schimbat activitatea, încă apar situații greu de privit. Dar toate acestea nu trebuie să ne dărâme, ci să ne amintească de ce suntem în funcțiile în care suntem. La urma urmei am ales această meserie și singurul mod în care pot ajuta este prin a continua să o practic cât de bine pot.
Care a fost primul tău caz rezolvat? Dar cel mai dificil dintre ele, cel care ți-a dat cele mai mari bătăi de cap?
Unul dintre primele cazuri pe care le-am avut, mă refer la perioada de când sunt în cadul BIC a fost un furt în autobuz. Unei tinere i se furase portofelul. Țin minte ca hoțul a ajuns în arest preventiv, eu activam pe atunci pe linia furturilor din genți și buzunare. Acela a fost și momentul în care am realizat că vreau sa fac mai mult de atât, mai mult decât să rezolv cazurile și să trimit făptașii după gratii. Am realizat că este de fapt un întreg fenomen, nu fapte minore. Și așa am început să documentez fenomenul în sine, dar și pe cei care făceau asta, am încercat să creez ceva prin care sa îmi ușurez mie munca, dar și pe a colegilor mei din țară, pentru că se știe deja, e mult mai simplu să câștigi o luptă când îți cunoști bine adversarul.
Cât despre cazuri dificile, fiecare caz e diferit și vine cu un grad de dificultate. Au fost însă și situații mai complicate. Am avut un “hoț pe bicicletă”, era din alt județ, circula haotic și era greu de urmărit, venea, comitea fapta și pleca înapoi. Au fost necesare multe ore de muncă pentru a i se face un traseu, dar și de colaborarea și ajutorul colegilor mei din celălalt județ implicat. Însă niciodată nu ne dam bătuți, oricât de greu pare un caz la început, uităm tot efortul atunci când făptașul este prins.
Activezi în cadrul BIC de câțiva ani și munca ta este apreciată, drept dovadă ai primit numeroase premii/distincții pentru rezultatele remarcabile, însă hai să le spunem și cititorilor noștri care sunt principalele spețe cu care se confruntă oamenii legii în cadrul BIC. Ce cazuri tratează aceștia?
Este o paletă largă de infracțiuni care ajung la noi. Ne ocupam de tâlhării comise de către autori necunoscuți, dar și de rezolvarea cazurilor de furturi din genți și buzunare. De asemenea ajung la noi și fapte precum furturile din locuințe săvârșite de către autori necunoscuți. Și inselaciunile din sfera “metoda accidentul” tot la noi ajung, dar și alte infracțiuni mai “delicate”.
Sunt destul de multe și tocmai de aceea vorbeam despre importanța muncii în echipă. Noi aici, noi alături de cei din cadrul altor structuri ale M.A.I., dar și alături de multe alte instituții și entități care ne ajută, ne sprijină, răspund imediat pozitiv la solicitările noastre, colaboratori, să le spunem, mă refer la Politia Locala, spre exempl, sau Compania de Transport Public, dar alte societăți din cadrul primăriei sau firme private, cei implicați sunt mulți și merita menționați căci fără ei munca ne-ar fi mult mai grea.
Care sunt cele mai dificile cazuri pe care le aveți de rezolvat? Ce vă “pune bețe în roate” în rezolvarea unui dosar?
Din păcate oamenii nu înțeleg cum funcționează munca noastră. Pe cei mai mulți îi interesează statisticile apropo de infracționalitate doar pentru a trage concluzia că nu se face nimic. Nu stă nimeni să analizeze în detaliu ce înseamnă de fapt ca munca din spate, un singur caz.
Exista niște etape, niște pași pe care îi avem de urmat, niște legi de aplicat, dar ca să se și ia măsurile dure pe care toți le vor și cazul trebuie sa fie anchetat cu simț de răspundere, cu probe suficiente. De la momentul în care se anunța cazul, sunt apoi audiate persoanele implicate, se face cercetarea la locul faptei, uneori facem și activități de prindere în flagrant a persoanelor, în funcție de caz și multe alte activități ce nu pot fi expuse. Iar toate astea iau timp.
Să discutăm despre infracționalitate în rândul tinerilor. Cum se schimbă lucrurile de-a lungul timpului, cum sunt tinerii de astăzi față de cei de ieri și de ce se ajunge la încălcarea legii?
Din păcate da, de la caz la caz vedem că făptașii au vârste tot mai mici, chiar minori mulți dintre ei. Cum spuneam, tineri care în urmă cu doi ani ajungeau la noi pentru fapte minore, ajung sa fie din nou în vizorul nostru pentru tâlharii violente, sau alte fapte mult mai grave.
Și se schimbă cumva și profilul făptașilor. Nu mai vorbim doar despre tineri din familii defavorizate sau în care membrii familiei au de asemenea probleme cu legea. Vedem multe situații de copii, tineri adulți la început de drum despre care aflăm ca au avut toate condițiile unui trai decent, o educație bună, dar care au ajuns în anturaje mai puțin benefice pentru dezvoltarea lor și au luat-o pe alt drum. Cred că și rețelele de socializare care cumva le dau un acces mai rapid și ușor la diverse situații deloc lăudabile a dus la creșterea infracționalității în rândul tinerilor. Ei văd online și trăiesc cu falsa impresie că ceea ce văd i-ar putea face și pe ei populari. Confundă lucrurile.
Nu mai înțeleg conceptul de “regulă”. Nu își dau seama care sunt consecințele. Ajungem să încătușam tineri care abia au făcut majoratul și ei sunt cu zâmbetul pe buze, aproape ca sunt veseli.
Un caz recent îmi vine în minte acum, șase tineri au bătut și tâlhărit un minor necunoscut lor care din păcate se afla trecător în zona în care erau și ei, iar asta doar pentru a-și demonstra “șmecheria”. Deci nu pentru bani, nu pentru că aveau un conflict, ci pentru că așa au crezut că arata ei că sunt “cineva”. Cumva pentru aceștia un cazier plin este dovada puterii lor. Nu își dau seama ca o astfel de situație le poate schimba complet viața în rău.
Având în vedere vârstă tot mai mică a infractorilor, mulți dintre ei fiind minori, ce sfaturi ai pentru părinții adolecentilor menite să îi ajute să treacă mai ușor peste teribilismul specific vârstei? Dar pentru tinerii ușor influențabili și doritori de a ajunge populari fără să se mai gândească riscurile la care se supun participând la tot felul de provocări pentru a impresiona pe cei din anturaj?
Nu e neapărat un sfat, nici neapărat doar pentru părinți. E valabil atât pentru tineri cât și pentru părinții lor. Cred mai de grabă că tinerii ar trebui să înțeleagă care sunt din punct de vedere legal consecințele faptelor lor pe termen lung. O educație legislativă, să-i spunem așa, lipsește în rândul tinerilor. Li se pare o glumă, deși nu este așa, tinerii nu prea înțeleg ca o fapta comisă într-un moment de teribilism adolescentin le poate schimba toată traiectoria în viață.
Având în vedere dificultatea unor cazuri, vorbind aici și de impactul emoțional, cum reușești să te detașezi de partea profesională în viața personală? Cu ce activități preferi să îți umpli timpul liber?
Este dificil să te detașezi complet, practic iei munca acasă pentru că tot timpul apar noi și noi fapte sau noi probe și informații în cazurile la care deja lucrezi. Nu poți sa nu răspunzi la telefon sau la mesaje. Nici sa nu te mai gândești la ceea ce ai de făcut. Însă, când apele se mai liniștesc puțin, da, sunt câteva lucruri pe care le fac pentru a-mi reîncărca bateriile, pe lângă odihna care de multe ori e un lux. Uneori gătesc, sau, atunci când pot și ei, mai petrec timp cu alți colegi, merg să îmi vizitez părinții, de câteva ori am fost plecat și la cursuri în străinătate, înveți si vizitezi locuri în același timp. Pentru că în multe zile nu reușim să ieșim din birou, timpul liber afară la o simpla plimbare este un adevărat cadou.
Ai avut parte de experiențe negative, cu siguranță au fost și momente frumoase, dar și unele amuzante poate. Descrie, te rog, astfel de momente.
Este greu de spus că am avea cazuri amuzante.
Ne confruntăm cu situații care pot fi catalogate ca “inedite” eventual. Cu persoane care nu știu cum să ne explice unde și ce s-a întâmplat și folosesc termeni amuzanți, dar nu putem vorbi de cazuri amuzante caci la noi ajung în general cazuri care presupun acte de violență, furturi de sume mari, nimic din toate acestea nu este amuzant. Fericite sunt însă toate situațiile terminate cu arestări. Toate cazurile rezolvate.
Momentul acela când după zile la rând de nesomn și verificări și timp sacrificat ai destule probe cât să poți să ridici făptașul și să îl tragi la răspundere, când simți că nu ai muncit o săptămâna sau o lună în zadar, în sfârșit ajunge un fața unui judecător ca să răspundă pentru faptele sale și asta datorită ție și muncii tale. Atunci da, pot spune ca sunt fericit.
Care sunt “regulile nescrise” de la care nu te abați când ai de rezolvat un caz? După ce principii te ghidezi?
Cine a greșit, trebuie să plătească. Până la urmă acesta este rolul nostru, spun “rolul nostru” și nu “rolul meu” fiindcă ceea ce fac nu e munca unui om, a mea, ci o muncă de echipă. Regula nescrisă principală în meseria aceasta este tocmai faptul că fără echipă nu poți face nimic. Încă de când depunem jurământul spunem ca vom aplica ,,în mod corect și fără părtinire legile țării” și că ne vom îndeplini cu “răspundere și bună credință îndatoririle”, iar pentru asta avem nevoie înainte de toate sa fim uniți noi, ca structuri, să colaborăm bine, să ne ajutăm, să fim implicați în egală măsură, sa nu uităm că atunci când am depus jurământul eram toți egali, indiferent unde am ajuns să ne practicăm meseria, la ce serviciu sau birou. Așa trebuie să fim și atunci când oamenii vin la noi să îi ajutăm, sa ne amintim de unde am plecat, să nu conteze decât rezolvarea cazului, funcțiile sau orice altceva să cadă pe loc secund.
Sigur că apar și cazuri si declarații cusute cu ață albă, dar până la urmă asta e treaba noastră, să vedem cine minte și ce s-a întâmplat. Din păcate însă sunt situații, deloc rare, când victima nu e victimă. Persoane care inventează o poveste pentru a explica pierderea unor bunuri sau bani, care exagerează întâmplarea sau efectiv nu au fost niciodată victime, ci doar au cheltuit totul și aveau nevoie de o scuză. Noi tratăm fiecare caz cu seriozitate și plecăm de la premisa că omul nu vine degeaba la noi. Dar în scurt timp ajungem să aflăm că de fapt adevărul este altul, am avut persoane care au pierdut tot salariul la jocuri de noroc și nu știau ce sa spună acasă, ce nu înțeleg oamenii este că adevarul oricum iese la iveală, doar că până atunci noi consumăm resurse și timp prețios ce puteau fi folosite la un caz real.
Poate că sistemul are slăbiciunile lui, legile fiind uneori prea permisive. Să spunem că ai șansa să propui trei legi care s-ar aplică imediat și care ar duce la reducerea ratei de infracționalitate. Care ar fi acestea?
Pentru început prima ar fi cea care stabilește pedepsele pentru violență domestică. Mi se pare că nu ar trebui sa fim atât de blânzi pe cât suntem cu cei care își abuzează fizic sau psihic membrii familiei sau pe oricine altcineva. Apoi, cu referire la meseria noastră, ne-ar fi de mare ajutor sa fie nu doar 24 de ore reținerea, ci mai mult, timpul pe care îl avem acum pentru a face documentele și probarea faptei este de multe ori prea scurt, ne dăm silința sa ne încadram, dar uneori pentru a fi gata la timp e nevoie de o armată de oameni și în tot acest timp acei oamenii sunt practic blocați, nu mai fac altceva.
Apoi aș schimba legislația cu privire la “împăcarea părților”, se întâmplă destul de des ca după ce anchetăm, muncim cu zilele la un caz, după ce omul, victima, își recuperează prejudiciul, iartă făptașul, practic nu mai ajungem până la a pedepsi fapta, iar în cele din urma făptașul recidivează.