Bărbatul din Iași, urmărit internațional pentru că și-ar fi ucis soția în bătaie, s-a predat autorităților italiene, urmând a fi adus în țară pentru a intra direct în arest preventiv.

“Ieri, 8 august, un bărbat, de 30 de ani, urmărit internațional, s-a predat autorităților din Italia.

Pe numele acestuia, Tribunalul Iași a emis un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

Autoritățile italiene demarează procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, în vederea predării.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Iași, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, respectiv Biroului SIRENE din Italia”, au transmis reprezentanții IPJ Iași intr-un comunicat de presa.

Tribunalul din Iași au admis ieri, 8 august, propunerea procurorilor de arestare în lipsa a lui Alexandru Robert Constantin, acesta fiind acuzat că începând cu anul 2016, și-ar fi agresat constant soția, reproșându-i faptul că nu mai câștiga destul din videochat. Soția acestuia ar fi fost bătută crunt cu pumnii și picioarele, ceea ce i-a provocat mai multe traumatisme cranio-cerebrale grave. Femeia a decedat pe data de 7 martie, la spital.