Poliţiştii ieşeni caută o minoră, de 17 ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

La data de 07 decembrie a.c., poliţiştii Secției nr. 6 Poliție Iași au fost sesizaţi cu privire la faptul că, BÂRSAN MIHAELA, în vârstă de 17 ani a plecat de la domiciliul din mun. Iași și nu a mai revenit.

La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră cu guler de blană de culoare neagră, blugi negri și era încălțată cu adidași de culoare neagră.

Semnalmente: înălțime: 1,59 m, greutate: 60 kg, păr lung negru, ochi căprui.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.