Poliţiştii de imigrări din Iași au depistat un cetățean din Republica Moldova desfășurând activități lucrative fără forme legale. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare sub escortă și instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni de zile.

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Iași au desfăşurat, la data de 18 octombrie a.c., o acţiune în cooperare cu lucrători din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat, pe raza județului Iași, un tânăr din Republica Moldova care desfășura activități lucrative la o societate comercială. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au constatat că cetățeanul străin a intrat legal în România, în baza pașaportului biometric, însă a desfășurat activități lucrative fără forme legale fără a respecta scopul șederii pe teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au dispus returnarea sub escortă de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cetățeanul strain fiind condus până la Punctul de Trecere a Frontierei de Stat – Sculeni.

La ieșirea din țară pe numele cetățeanului strain a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă 6 luni.

De asemenea, față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 10.000 RON, în conformitate cu prevederile O.G nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât au primit la munca un cetățean străin fără a întreprinde demersurile legale in vederea angajării in munca pe teritoriul României..

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.