În perioada 1-10 ianuarie 2023, Serviciul Voluntar de Ambulanță a efectuat 94 misiuni de salvare a persoanelor fără adăpost de pe raza Municipiului Iași, a acordat primul ajutor premedical în 151 de situații și a efectuat 637 de internări în Adăpostul Temporar de Noapte “Baia Publică”.
În aceeași perioadă, voluntarii S.V.A. au fost agresați verbal de cel puțin 20 de ori, și de fel puțin 7 ori fizic, iar în 6 cazuri agresiunea verbala și fizica a venit din partea unei singure persoane.
În perioada mai sus amintita, au fost sustrase din punctul de prim ajutor premedical amenajat în incinta adăpostului mai multe bunuri:

  • 7 cutii paracetamol 500mg;
  • 43 fase elastice și tifon;
  • 20 de pachete cu comprese sterile;
  • 9 sticle de apă oxigenată și rivanol;
  • o cutie de mănuși nitril, mărimea M;
  • 2 costume de protecție anti-covid;
  • un kit complet de traumă.
    Bunurile au fost identificate asupra unei singure persoane, G.Marian, beneficiar internat în adăpost.
    Unele au fost returnate de către acesta, altele deja au fost folosite, astfel nu au putut fi returnate.
    În cauză, conducerea S.V.A. nu a considerat că este nevoie de plângere penală, deoarece numitul G. Marian, si-a recunoscut fapta, a înapoiat majoritatea bunurilor sustrase și și-a cerut scuze față de voluntari.
    În seara de 12 ianuarie, numitul G. Marian a agresat-o fizic și verbal pe colega noastră, și a încercat să o împiedice pe această în vederea acordării primului ajutor unei persoane de sex feminin care se automutila.
    Având în vedere situația creată și istoricul agresiv al acestei persoane, plus situația lui financiară s-a luat decizia de a fi evacuat din incinta adăpostului.
    Evacuarea a fost făcută de către echipajele de poliție, nu de către personalul S.V.A.
    Echipajul de Poliție din cadrul Secției 3 – Poliție a constatat agresivitatea persoanei, a discutat și cu responsabilul din partea D.A.S. Iași și i-a pus în vedere domnului G. Marian să își strângă lucrurile și sa părăsească imediat adăpostul.
    În avans, numitul G. Marian a fost evacuat și de către echipajul de Poliție Locală Iași tot pentru tulburarea liniștii publice și încălcarea normelor de conviețuire Socială.

În legătură cu articolul publicat de către presa locală Iași, trebuie să menționăm faptul că domnul P. Gelu nu a fost niciodată beneficiar al adăpostului “Baia Publică” și nu a foat voluntar la nici-un adapost de pe raza Municipiului Iași, iar doamna Veronica nu ne este cunoscută ca fiind beneficiar al Băii Publice.

Totodată, menționăm faptul că Primăria Municipiului Iași nu contribuie la fondurile Serviciului Voluntar de Ambulanță.
În acest sens nici nu a fost făcută vreodată solicitare din partea noastră către instituția primarului.
Activitatea Serviciului Voluntar de Ambulanță este susținută de către voluntarii S.V.A. din fonduri proprii și din donații.

Asiguram populația Municipiului Iași și partenerii noștri ca munca noastră și a lor nu este în zadar și noi, împreună cu D.A.S Iași, Fundația Emmaus Iași și Poliția Locală Iași v-om continua să muncim pentru a asigura minime condiții de trai pentru cel puțin 70 de persoane de pe raza Municipiului Iași.