Un grav accident rutier a avut loc în municipiul Iași, pe bulevardul C.A. Rosetti.
Din primele informații, este vorba despre o coliziune între două autoturisme și o autoplatformă, din care au rezultat cinci victime.
Dintre acestea, una se afla în stare de inconștiență.
La caz au fost dirijate o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean, două echipaje de prim ajutor calificat SMURD și o autospecială de intervenție de la ISU Iași. Până la sosirea acestora, primul ajutor a fost acordat de către doi pompieri aflați în poligonul ISU Iași din zona respectivă, Plt Robu Paul și plt. Filip Alexandru, care au acționat cu profesionalism.
Update! Două persoane au fost transportate la spital. Celelalte trei au fost evaluate din punct de vedere medical la fața locului însă nu au necesitat transport la spital.
Foto: Radar Iași