Din pacate, un nou accident mortal a avut loc in cursul acestei dimineti pe E85, intre Bacau si Roman, soldat cu 3 decese si o victima aflata in stare grava. Din primele cercetari, conducatorul autoturismulu a pierdut controlul asupra directiei de mers si a parasit carosabilul, izbindu-se de un copac de pe marginea drumului.

In urma impactului, trei barbati cu varsta cuprinsa intre 30 si 35 de ani au decedat iar o femeie de 23 de ani se afla in stare grava, fiind preluata de un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Judetean si transportata la Unitatea de Primiri Urgente Bacau.

In cauza, politistii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa si se fac cercetari pentru a stabili imprejurarile producerii acestui accident.