Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în dimineața zilei de 27 august a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi solicitat unui alt tânăr să formeze un număr de telefon, iar în timp ce ar fi tastat numărul de telefon, tânărul de 19 ani i-ar fi smuls telefonul din mână.

La data de 8 septembrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptei a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 9 septembrie a.c., tânărul reținut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Cercetările sunt continuate.