Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din satul Icușeni, comuna Victoria, în apropierea unei case de locuit.
Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu un efectiv de 14 pompieri militari.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la șase căpițe de fân, dintre care trei de aproximativ 2,5 metri și alte trei de aproximativ un metru. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și protejarea construcțiilor din apropiere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.