Pompierii militari suceveni, cu o autospecială cu accesorii specifice, o descarcerare și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru salvarea unei persoane care a căzut în fântână, la o gospodărie din localitatea Zvoriștea.
În sprijinul militarilor a fost alocat și un echipaj SAJ.
Victima, un bărbat în vârstă de 86 de ani, se afla în fântână, la o adâncime de aproximativ 8 metri. Din fericire, bărbatul era conștient și cooperant și a fost extras de către salvatori.
După ce l-au scos la suprafață, pompierii l-au predat în siguranță echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care l-a transportat la spital pentru investigații suplimentare.