Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a două persoane (membre ale aceleiași familii), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada martie – august 2026, una dintre persoane, de 34 de ani, ar fi procurat canabis și cocaină, droguri pe care le-ar fi comercializat prin intermediul celeilalte persoane, de 32 de ani, cu sume între 300 și 3.000 de lei, la o tranzacție.

De asemenea, în același interval de timp, cele două persoane ar fi oferit cu titlu gratuit canabis, sub formă de țigarete confecționate artizanal.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate aproximativ 370 de grame de canabis și o cantitate de cocaină, iar, în urma a 6 percheziții efectuate, în localitățile Zorleni și Horga, au fost descoperite și ridicate sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 13 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor două persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected