În seara zilei de 22 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, a fost anunțată producerea unui accident rutier pe Aleea Mihail Sadoveanu, din municipiul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere, înafara părții carosabile.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor (ASAS) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul ISUJ Iași.

La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că în autoturism se aflau două persoane, ambele conștiente, neîncarcerate, care au fost evaluate medical de echipajul EPA. În urma evaluării, acestea au refuzat transportul la spital.

În urma impactului, stâlpul de susținere a fost rupt la bază și a rămas sprijinit pe conductorii electrici, motiv pentru care a fost notificat operatorul de distribuție a energiei electrice pentru luarea măsurilor specifice de punere în siguranță a zonei.

Cauza producerii evenimentului rutier este cercetată de organele abilitate.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected