Un posibil caz de conflict de interese vizează concursul pentru un post “cu cântec” la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Maria” Iași. Este vorba despre mult râvnitul post de asistent-șef ATI, scos la concurs de curând. Pe lista celor care s-au înscris la concurs se află și fostul asistent-șef.
Concursul a debutat la finalul lunii iunie iar printre cei înscriși, se află și fosta șefă a secției ATI, Codrina Dimitriu. Dosarele au fost depuse și analizate, iar proba scrisă va avea loc în data de 16.07.2026, urmând ca interviul să aibă loc în data de 22.07.2026. Din comisia de concurs fac parte medici, asistenți medicali dar și reprezentanți ai celor două sindicate, Sanitas și Solidaritatea Sanitară.
Componenta comisiei de concurs este următoarea:
– Președinte: medic ATI – înlocuitor medic șef (în acest caz, Dr. Olaru Valentin, medic primar anestezie și terapie intensivă, în locul Șef Lucrări Dr. Valentin Munteanu, aflat în concediu)
– Membri: medic ATI (Dr. Olaru Valentin), director îngrijiri (Asist. Med. Pr. Lic. Maria Cosmolesei) asistent medical asistent medical – din partea O.A.M.G.M.A.M.R
Secretar: inspector de specialitate I – din RUNOS
Observatorii concursului: un reprezentant SANITAS, în acest caz, Dr. Sidonia Susanu – Șef Secție Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă – Medic Primar și un reprezentant Solidaritatea Sanitară.
Conflictul de interese ar putea fi dat dat de faptul că în comisia de concurs, ca observator, se află Dr. Sidonia Susanu, apropiată de vicepreședintei Sanitas. Mai mult, Dr. Susanu i-ar fi “întins“, potrivit surselor 24iași, o mână de ajutor Codrinei Dimitriu, având calitate de martor în dosarul în care aceasta se judecă cu Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Maria” Iași pentru postul de asistent șef ATI. Vicepreședinta Sanitas fusese revocată din funcție în 2023 iar la predarea gestiunii, conducerea unității medicale depistase o lipsa unor materiale medicale (în principal catetere), în valoare de peste 17.000 RON. Din motive necunoscute, materialele respective nu au fost de găsit nici până în ziua de astăzi.
Este cel puțin “bătător la ochi”, lipsit de etică și, foarte posibil, ilegal că o persoană apropiată unuia dintre candidații pe un post să facă parte din comisia de concurs. Mai mult, reprezentantul SANITAS Iași este un simplu membru al sindicatului, în timp ce candidata este chiar vicepreședinta SANITAS Iași. Este lesne de înțeles că instituțiile abilitate ar trebui să se sesizeze iar concursul pentru un post atât de important să fie organizat corect, transparent și, mai ales, respectând legea. În acest caz, formând o nouă comisie, care să nu poată fi “intimidată” de funcțiea deținută de către un candidat înscris la concurs.