În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțele și mijloacele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au fost alertate pentru gestionarea unei misiuni de salvare în comuna Dumești, în apropierea lacului Dumești, unde a fost semnalată o posibilă persoană înecată într-un canal.
La locul solicitării au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD (TIM), cu un efectiv de 8 subofițeri.
Ajunse la locul intervenției, echipajele au confirmat situația. O persoană este observată plutind la suprafața apei, iar salvatorii intervin în aceste momente pentru degajarea victimei și aducerea acesteia la mal, în vederea evaluării medicale.
Persoana a fost extrasă, e vorba de o victimă de sex masculin, 18 ani, decedat, prezintă semne certe de deces.
“Misiune TIM (terapie intensivă mobilă) in sat Chilișoaia, Dumești, persoană inecata in iaz, găsită de un copil din sat. La locul solicitarii s-a constatat că într-adevăr o persoană se afla in apă, in decubit ventral. După extragere au fost observate semne avansate de decompunere. La locul solicitarii a fost și un bărbat care i-a recunoscut hainele și a spus că e fiul său in vârstă de 18 ani, cunoscut cu probleme mintale și care era dat dispărut de 5 zile”, a transmis Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU SMURD Iași.