Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, împreună cu pompierii voluntari ai SVSU Scânteia, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Scânteia, comuna Scânteia.

În urma incendiului au ars acoperișul construcției, în întregime, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, precum și bunurile aferente din două camere. Pe timpul intervenției, echipajele operative au evacuat preventiv 3 butelii din interiorul locuinței, eliminând riscul producerii unei explozii.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii recomandă verificarea, curățarea și întreținerea periodică a coșurilor de fum, precum și respectarea măsurilor de protecție la foc, pentru prevenirea producerii unor astfel de evenimente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected