O tragedie a avut loc în județul Bacău în data de 20 mai când unui elev de 15 ani i s-a fi făcut rău și a căzut în curtea școlii. Echipajele de salvare sosite au aolicat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut succes, fiind declarat decesul. Familia băiatului dar și cei prezenți au acuzat faptul că acesta nu a primit îngrijirile medicale necesare și că nu i s-au oferit toate șansele pentru a supraviețui deoarece, deși a fost anunțată gravitatea cazului, la fața locului a sosit inițial un echipaj medical doar cu asistent, deși un alt echipaj medical cu medic ar fi fost liber. Cel din urmă a sosit, însă după mult timp și în zadar. Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență a efectuat verificări pentru a stabili dacă s-a gestionat în mod corect acest caz care a dus, în final, la o tragedie.
Departamentul pentru Situații de Urgență:
Referitor la cazul intervenției medicale din data de 20.05.2026, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă profundul regret pentru decesul copilului din județul Bacău și transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Respectul față de suferința familiei și obligația instituțională de a clarifica toate aspectele legate de intervenția medicală au stat la baza demersurilor întreprinse de cele două instituții în perioada imediat următoare producerii acestui eveniment.
Astfel, așa cum a fost comunicat anterior, imediat după luarea la cunoștință a circumstanțelor acestui caz, în urma consultărilor dintre conducerea Ministerului Sănătății și conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, a fost dispusă efectuarea unor verificări privind modul de gestionare a intervenției și respectarea procedurilor operaționale aplicabile.
În acest sens, în data de 22.05.2026, o echipă de inspecție a Departamentului pentru Situații de Urgență s-a deplasat la sediul structurilor care asigură asistența medicală de urgență la nivelul județului Bacău (SAJ Bacău, UPU –SMURD a Spitalului Județean de Urgență Bacău, ISUJ Bacău), precum și la sediul Școlii Gimnaziale din localitatea Vladnic, comuna Parincea, județul Bacău (locul intervenției), în vederea verificării modului de asigurare a asistenței medicale de urgență la nivel prespitalicesc, activitatea fiind desfășurată în coordonare instituțională cu Ministerul Sănătății, în conformitate cu atribuțiile legale ale fiecărei instituții.
CU ACEASTĂ OCAZIE, AU FOST CONSTATATE URMĂTOARELE:
În data de 20.05.2026, ora 12.31, a fost recepționat prin SNUAU 112 un apel care semnala un copil inconștient.
Operatorii SAJ din dispeceratul integrat ISU-SAJ Bacău au adresat întrebările specifice protocolului și au oferit instrucțiuni de prim ajutor până la sosirea echipajelor medicale.
Ulterior apelului inițial au fost înregistrate mai multe apeluri de revenire prin care a fost comunicată evoluția situației și au fost furnizate noi recomandări de prim ajutor.
La momentul apelului existau disponibile la nivelul stației centrale a SAJ Bacău: un echipaj medical de urgență cu medic și mai multe echipaje medicale de urgență cu asistent. Un alt echipaj cu medic era în misiune la Iași.
La nivelul județului nu era operațional un echipaj de terapie intensivă mobile SMURD, din cauza lipsei de personal medical de la nivelul UPU Bacău.
Deși simptomatologia raportată se încadra în categoria urgențelor majore (Cod Roșu – copil care nu respiră), a fost alertat inițial un echipaj medical de urgență cu asistent.
Conform reglementărilor aplicabile, se impunea a fi luată în considerare trimiterea la caz, în fază inițiala, a altor categorii de resurse, precum echipaj medical cu medic (care era disponibil și care a fost direcționat la caz ulterior, fiind alertat la ora 13.51 și ajungând la locul solicitării la ora 14.22) sau echipaj de salvare aeriană (care era disponibil).
Nu au fost identificate dovezi privind alertarea unei resurse medicale aeriene (elicopter SMURD), deși două elicoptere SMURD aflate unul în Brașov și altul în Galați, erau disponibile, iar condițiile meteorologice permiteau executarea misiunii.
Primul echipaj medical a ajuns la locul intervenției la aproximativ 26 de minute de la apelul initial, fiind constatată depășirea timpului maxim de ajungere prevăzut pentru intervențiile în mediul rural.
Mai mult, la nivelul Punctului de Lucru Parincea, aparținând Detașamentului de Pompieri Bacău, era disponibilă o autospecială de stingere cu apă și spumă care avea în dotare rucsacul de prim ajutor, fiind încadrată cu trei subofițeri care dețin competențe în acordarea primului ajutor calificat. Resursa putea fi alocată intervenției, având în vedere interesul pacientului și faptul că aceasta era cea mai apropiată resursă de locul solicitării. În această situație, manevrele de resuscitare puteau fi inițiate de personal cu pregătire paramedicală până la sosirea echipajului medical de urgență.
ASPECTE CONSTATATE LA LOCUL INTERVENȚIEI:
La sosirea primului echipaj medical, persoanele aflate la fața locului efectuau deja manevre de resuscitare, acesta preluând cu continuând manevrele de resuscitare.
Din verificări a rezultat că la fața locului au fost prezente și cadre medicale din comunitate înainte de sosirea echipajului de urgență, dar care nu efectuau manevre medicale la momentul ajungerii echipajului de urgență, așa cum reiese din imaginile filmate de camera de bord a autospecialei.
Echipajul medical ajuns la locul solicitării a efectuat manevrele de resuscitare, dar nu a transmis date medicale medicului coordonator, nici prin intermediul stației de emisie recepție, nici prin sistemul de telemedicină, așa cum prevăd protocoalele în vigoare.
CONCLUZII
Cazul a fost încadrat ca urgență majoră, corespunzătoare categoriei „Cod Roșu”, pentru care procedurile permit alertarea unor resurse cu nivel superior de competență.
Medicul coordonator nu a valorificat toate resursele disponibile la momentul solicitării, deși acestea erau disponibile.
Nu a fost solicitată o resursă aeriană, deși cadrul procedural permitea acest lucru și existau resurse disponibile.
Nu a fost utilizată o resursă de prim ajutor calificat aflată în proximitatea locului intervenției.
În cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Bacău a fost identificat un paravan care separa dispecerii pompieri de dispecerii SAJ, aspect ce poate conduce la deficiențe privind comunicarea și coordonarea situațiilor de urgență.
MĂSURI ȘI SANCȚIUNI DISPUSE
-Transmiterea raportului către Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății.
-Aplicarea unor sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei
-Inițierea unei cercetări interne privind modul de dispecerizare a cazului și nealertarea resursei aeriene disponibile.
-Reinstruirea personalului medical, a dispecerilor ISU și a coordonatorilor medicali în ceea ce priveste criteriile de alertare a resurselor aeriene, aplicarea procedurilor operaționale și gestionarea urgențelor majore.
-Reinstruirea personalului privind obligația utilizării tuturor resurselor disponibile în interesul pacientului.
-Eliminarea factorilor care afectează comunicarea în dispeceratul integrat (paravanul)
-Reinstruirea întregului personal operativ privind contravențiile și obligațiile prevăzute de legislația sistemului național de asistență medicală de urgență.
-Analizarea, în cadrul UPU Bacău, a posibilității operaționalizării unu echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență reafirmă că fiecare situație care implică pierderea unei vieți omenești este tratată cu maximă seriozitate și responsabilitate.
Verificările efectuate au avut ca obiectiv exclusiv stabilirea adevărului, identificarea eventualelor disfuncționalități și adoptarea măsurilor necesare pentru creșterea nivelului de siguranță și a calității asistenței medicale de urgență acordate cetățenilor.
Cele două instituții vor continua să colaboreze cu toate autoritățile competente pentru clarificarea completă a circumstanțelor acestui caz și pentru implementarea tuturor măsurilor care se impun în urma concluziilor rezultate din verificări.