În dimineața zilei de 2 iunie 2026, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN2 – E85, în comuna Cleja.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de Lucru Răcăciuni.
În urma recunoașterii efectuate la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, o femeie în vârstă de 64 de ani a suferit traumatisme, fiind conștientă și acuzând dureri la nivelul coloanei cervicale.
Victima a fost evaluată medical de echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.