La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 32 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 18 aprilie a.c., în timp ce aceasta se afla la domiciliul persoanei vătămate, din municipiul Iași, respectiv un bărbat, de 36 de ani, i-ar fi sustras telefonul mobil, cuzându-i un prejudiciu de aproximativ 5.500 de lei.
La data de 7 mai a.c., aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acesteia, pentru 30 de zile.