Un accident rutier a avut loc în ziua de Paște in localitatea Boureni, județul Iași.

A fost implicat un singur autoturism în evenimentul rutier. Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal Pașcani, trei victime au ajuns la Camera de Primiri Urgențe iar șoferul autoturismului, de origine italiană, pentru recoltare probe biologice. Una dintre victime fiind chiar fiul șoferului.

Conducătorul auto ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat in șanț. Acesta se afla sub influența alcoolului.

Dintre victime, doi bărbați prezintă numeroase traumatisme, fiind totodată și “îmbibați” cu alcool: 206, respectiv 300 mg/dl. Cei doi bărbați au 39 respectiv 44 ani.

După evenimentul rutier, italianul și-a luat fiul și a plecat spre casă, fără să țină cont de starea celor pe care chiar el i-a transformat în victime.

ISU Iași:

Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment.

Astăzi, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat producerea unui accident rutier în localitatea Boureni , comuna Moțca.

La locul solicitării au fost direcționate de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor și un echipaj de prim-ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Inițial, au fost identificate două victime conștiente, neîncarcerate, cu diferite afecțiuni medicale. Ulterior, în urma recunoașterii zonei, au mai fost identificate alte două persoane implicate în accident, aflate în afara autoturismului.

În total, au fost identificate patru victime conștiente și neîncarcerate.

Echipajele de intervenție au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, evaluarea medicală și acordarea primului ajutor calificat.

Dintre persoanele implicate:

• trei victime au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate;

• o persoană a fost preluată de un echipaj de poliție.

Cauza producerii accidentului rutier urmează să fie stabilită de către organele abilitate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected