În cursul acestei seri, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe strada Cerna, în municipiul Iași.

La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru salvări de la înălțime (ASII) și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA), cu un total de 15 pompieri militari.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o oală nesupravegheată pe aragaz.

Proprietara, o femeie de peste 70 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicată cu fum.

Potrivit vecinilor, nu este pentru prima dată când proprietara apartamentului le dă bătăi de cap, aceștia au fost nevoiți să sune de mai multe ori la 112 pentru că femeia lasă mâncarea pe foc și adoarme.

Proprietara apartamentului este cunoscută cu diverse probleme medicale iar în prezența cadrelor medicale și a pompierilor, aceasta a declarat că nu își dorește să mai trăiască. Având în vedere pericolul la care femeia și-a supus până acum vecinii, poate nu ar fi rău ca autoritățile să ia în calcul faptul că oricând această femeie poate recurge la un gest necugetat ce ar putea duce la o tragedie precum cea produsă în urma exploziei din București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected