In octombrie 2024 a văzut moartea cu ochii după ce, împins de o curiozitate adolescentină, a vrut să se urce pe un vagon de tren, pe Manta Roșie. Iulian avea 17 ani atunci și a suferit arsuri grave pe aproape jumătate din suprafața corporală, a fost intubat și la un pas de moarte. După două luni petrecute la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria”, alături de un alt adolescent de aceeași vârstă care se electrocutase cu o zi înainte exact în același loc, Iulian a plecat acasă pe picioarele lui. Celălalt băiat a murit însă. Cineva acolo sus l-a iubit pe Iulian și i-a acordat, practic, încă o șansă. De care el profită din plin: învață, practică un sport și este înconjurat de prieteni.
Cum ai ajuns pe vagonul de tren? A fost pură curiozitate sau o provocare?
– In seara respectivă, mă duceam spre cămin, fiind elev al Liceului de Mecatronică, împreună cu un prieten. Când am ajuns in zona respectivă, m-am gândit pur și simplu că ar fi interesant să ne urcăm pe vagon. Mi s-a părut că liniile electrice sunt destul de departe. L-am întrebat pe prietenul cu care eram dacă vrea și el, dar până la urmă el nu a reușit să se urce pe vagon. M-am dus doar eu și, pentru că era întuneric, am aprins lanterna la telefon. Atunci s-a făcut arc electric și asta a fost…
Ce ai simțit în acele momente, când a trecut curentul prin tine?
– Din cauza șocului, nu am simțit mare lucru pe moment. Nici nu îmi amintesc prea bine senzațiile, știu că nu puteam deschide ochii din cauza arsurilor și încercam să sting flăcările de pe mine cu mâna. Arcul electric a trecut prin mâna dreaptă și a ieșit prin piciorul stâng, ca atare puteam mișca doar mâna stângă și piciorul drept. Cineva, un bărbat, a sunat la 112 și pentru că tot incercam să mă ridic în fund, la marginea vagonului, el îmi spunea să nu mă mișc prea mult pentru a nu se face din nou arc. A incercat chiar să mă dea jos de pe vagon dar nu a reușit.
Veniseră multi oameni în zonă, toți mă filmau, fotografiau, in timp ce soseau polițiștii și pompierii. Strigam la ei să se oprească, să nu mă mai filmeze…
Cum ai cataloga experiența din spital?
– A fost greu, a fost foarte dureros, chiar și cu calmante. Din cauza rănilor, am fost imobilizat mult timp în bandaje, nu puteam mișca, nu puteam merge la baie…Medicii și toți cei care m-au îngrijit au fost foarte drăguți, nici nu îmi mai amintesc numele lor pentru că a fost o perioadă foarte grea…Am stat două luni internat.
Iulian a fost externat chiar de Crăciun, în toată această perioadă fiind “coleg de suferință” cu un alt adolescent, de aceeași vârstă, electrocutat exact în același loc, cu o zi înainte. Din nefericire însă, celălalt băiat nu a supraviețuit, decedând in seara zilei in care Iulian ajungea acasă, la tatăl lui.
Cum au fost acele momente pentru prietenul care te însoțea atunci când ai decis să te urci pe vagon?
– A fost traumatizat de ceea ce a văzut, a avut nevoie de consiliere psihologică pentru a trece peste momentele acelea.
Cum s-a schimbat viața ta după acest incident nefericit?
– A durat mult recuperarea, am făcut kinetoterapie luni de zile însă după ce m-am refăcut, am revenit la sport. Practic calisthenics de câțiva ani și cred că sportul, stilul de viață, m-a ajutat mult în procesul de vindecare.
După evenimentul acela, s-a discutat foarte mult la școală despre riscuri. Au fost organizate multe acțiuni de informare la școlile din Iași cu cei de la ambulanță, pompieri și poliție. Din păcate, eu nu am știut de riscuri, de toate acele cazuri nefericite care s-au întâmplat până atunci. Abia după perioada aceea am inceput să citesc și așa am aflat că sunt foarte multe cazuri…
Iulian spune că sportul l-a ajutat foarte mult, mai ales pe partea psihică și că, din fericire nu a rămas cu traume după ce câteva zeci de mii de volți au trecut prin trupul lui.
“Dacă știam ce se poate întâmpla pe acel vagon, nu mi-aș fi asumat vreodată un asemenea risc!”