Un bărbat despre care se presupune că ar fi fost angajat al Penitenciarului din Iași a fost găsit decedat în locuință. Vecinii au fost alertați de faptul că se observau urme de sânge la intrarea în locuința acestuia și au chemat poliția.
Bărbatul ar fi prezentat răni tăiate în jurul gâtului. Cazul a fost preluat de către Parchet iar trupul neînsuflețit a fost preluat de IML, urmând a se stabili dacă bărbatul s-a sinucis sau a fost vorba despre o crimă.
IPJ Iasi: La data de 31 august a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din municipiul Iași sunt urme de sânge, iar persoana care locuiește acolo nu răspunde la telefon.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și având în vedere că locuința era încuiată, cu sprijinul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au pătruns în interiorul imobilului, unde au identificat cadavrul unui bărbat de 50 de ani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea din culpă.
De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.