În data de 20 august a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost solicitați să intervină în municipiul Iasi, Șoseaua Bucium, pentru salvarea unui câine care a căzut într-un canal dezafectat, cu o adâncime de aproximativ 4 metri.

Deși canalul nu conținea foarte multă apă, pericolul era real – pereții abrupți nu ofereau nicio șansă de ieșire pentru bietul animal.

La fața locului a fost mobilizat un echipaj cu o autospecială de intervenție si stingere dotată cu accesorii specifice pentru salvarea animalelor.

Utilizând un ham special și ademenind câinele cu mâncare, salvatorii ieșeni au reusit extragerea animalului în siguranță.

Ulterior, s-a procedat la acoperirea canalului și anunțarea proprietarului terenului pentru luarea măsurilor de protecție.

📌 Recomandări pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicate animale

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește cetățenilor că animalele pot deveni victime ale unor accidente în spații neprotejate, abandonate sau nesemnalizate, iar intervențiile de salvare implică uneori riscuri semnificative pentru echipajele operative.

 

*Pentru evitarea unor astfel de situații, se recomandă:*

 

✅ Asigurarea împrejmuirii zonelor periculoase (bazine, gropi, șanțuri, construcții nefinalizate sau dezafectate);

✅ Montarea de capace, grilaje sau garduri de protecție la intrările în spații tehnice sau industriale;

✅ Supravegherea atentă a animalelor de companie, în special în zone izolate sau greu accesibile;

✅ Informarea autorităților locale sau a serviciilor de urgență atunci când sunt identificate spații publice degradate care pot pune în pericol oameni sau animale.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași intervine ori de câte ori viața – umană sau animală – se află în pericol, reafirmând prin aceste misiuni rolul său activ în sprijinul comunității. Pentru mai multe informații și sfaturi utile despre comportamentul în situații de urgență, accesați platforma națională: www.fiipregatit.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected