Pe principiul “in față să fie vopsit gardul”, un consilier local (nu o să ii spunem numele) consideră că toate problemele municipiului sunt rezolvate, ultima grijă rămânând autospecialele Poliției Locale care fac de râs centrul municipiului.
Numaidecât in ultima ședință de la Roznovanu, domnul consilier i-a “delegat” pe polițiști să caute, dimineața, cea mai ochioasă și mai nouă mașină care să patruleze pe lângă pietonal și să nu mai apară “jafurile” alea vechi. Ar putea fi de râs dacă nu ar fi de plâns când vezi ce griji au unii, de parcă ultima problemă a polițiștilor locali e să dea bine in pozele “di pi centru”…O soluție de compromis ar fi să le decoreze cu floricele și baloane roșii sau chiar graffiti. Ar fi ceva nu? Nu mai bine propunea achiziția de noi mașini, poate chiar electrice sau, intr-un gest de maximă marinimie, își dona propriul bolid cumpărat din salariul…pardon, somajul…pe care il încasează stimabilul consilier?
Trecând in “curtea” judetului, acolo a fost liniște și pace. Ședința s-a derulat fără intreruperi, fără comentarii, semn că înțelegerile merg snur. Marele absent a fost chiar don Costelo despre care gurile rele spun că si-ar fi luat o scurtă vacanță. O fi obosit și el, după atatea înfățișări pe ici, pe colo. Vorba aia, ba la tribunal, ba la judecătorie…Totuși, daca o fi plecat cu vreo damă bine, nu ne mai mirăm deloc de ce a lăsat județul de izbeliște in plin cod ROȘU de inundații. Zice-se că primarii au făcut rând la biroul domniei sale pentru a-și prezenta off-urile dar nu au avut cu cine discuta.
Nu-i frumos deloc dar astfel mai află și ei pentru cine “mână caii”…