Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din comuna Gugești.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, iar o persoană a fost surprinsă în interiorul locuinței (pe balcon).

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani: 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și 1 echipaj SMURD.

De asemenea, a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Gugești.

Persoana aflată în pericol a fost evacuată cu ajutorul autospecialei de intervenție și salvare de la înălțimi.

Pompierii au acționat cu autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi pentru evacuarea a altor două persoane de la etajul 4. Alte 20 de persoane s-au autoevacuat.

Incendiul a fost localizat și s-a lucrat la lichidare. Incendiul a fost lichidat.

Pompierii militari au salvat din flăcări un cățel și o pisică.

Proprietarul apartamentului (69 ani), cu ușoară intoxicație cu monoxid de carbon, conștient, a fost transportat la spital de ambulanța SAJ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected